Nu știu cum stă treaba în cazul vostru, dar la noi a apărut obsesia biciclete – mici, mari, fără pedale, cu pedale, cu sau fără roți ajutătoare, roșii, albastre sau portocalii și tot așa.

Implicit nu putem ieși din casă fără bicicletă, iar în parc e paradisul bicicletelor. Și cum tot ce nu este al tău e mai atractiv, David al meu abandonează imediat bicicleta din dotare și începem exploratul.

Prima bicicletă văzută este luată la inspectat – ținta: claxonul. Verifică mereu, dar mereu fără excepție, calitatea claxonului insistent până ce apare în peisaj proprietarul de drept al minunatei biciclete. Și imediat o ia și fuge – pe bicicletă, pe langă – cum se poate, numai să își atingă scopul. Reușim să negociem, explicăm cum stă situația și o luăm de la capăt cu următoarea parcă mai colorată și tentantă. Și iar negociem cu proprietarul, ne relaxăm și pornim mai departe.

Într-un final reușim să facem un troc și cei doi posesori în acest caz acceptă schimbul entuziasmați. Fiecare își analizează noua achiziție și părinții din dotare urmăresc relaxați activitățile puilor.

Eu deja îmi pregătesc strategia pentru înapoierea bunului și recuperarea bicicletei de drept când trebuie să mergem acasă. Am un băiețel posesiv, dar nu cu jucăriile lui – le-ar face cadou pe toate. Problema este cu jucăriile celorlalți, chit că am achiziționat unele identice, dar nu sunt aceleași.

Juniorii voștri fac la fel?