Ingrediente (2 porții):

– o gutuie (200g. curățată)

– 30g. miez de nucă (4-5 nuci)

– 20g. stafide

– 70g. bulgur

– 280 ml. lapte

– un ou

– puțină scorțișoară

– 5-10g. unt

– o lingură de pesmet


Mod de preparare:

Se pune la înmuiat miezul de nucă cu o seară înainte în apă.

Se pun în apă stafidele și gutuia la copt (curățată de cotor, tăiată în 8 bucăți). Între timp se fierbe bulgurul timp de 10-15 minute în lapte la foc mic amestecând constant (până se înmoaie bine). Când era gata gutuia se curăță de coajă, se pune în blender cu stafidele, miezul de nucă și puțină apă și se pasează compoziția.

Se adaugă piureul de fructe peste bulgurul fiert, oul, puțin unt și scorțișoara. Se tapetează un vas termorezistent cu unt și pesmet (eu am folosit un vas cu diametrul de 18 cm.), se pune compoziția și se da la cuptorul preîncălzit la foc mediu până se leagă ușor (cam 20 de minute). Se lasă la răcit în vas, apoi se porționează.


Comentarii Facebook