Ingrediente:

– 200ml. ulei

– 200ml. borș

– 650g. făină

– 10g. praf de copt (un plic)

– coaja de la o portocală (opțional)

– o esență de vanilie (sau o linguriță de extract, o păstaie de vanilie)

– 400g. rahat

– zahăr pudră


Mod de preparare:

Se amestecă uleiul cu borșul și praful de copt. Se adaugă coaja de portocală (opțional) și esența de vanilie, apoi treptat făina până se formează o cocă omogenă.

Se taie rahatul cu un cuțit pe care îl trecem din când în când prin făină (astfel se poate tăia mai ușor). Se pudrează blatul de lucru cu făină și se întinde foaia de aluat. Se pune o farfurie pe aluat și se taie cu un cuțit surplusul de pe margini. Se ia farfuria și se taie aluatul în 12 ca în imagini. Se pune rahat la baza fiecărei bucăți și se rulează. Se așează cornulețele în tavă pe hârtie de copt cu vârful dedesubt, să nu se desfacă ulterior. Se repetă procedeul până se termină compoziția.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180 de grade) pentru 15-20 de minute până se rumenesc ușor. Se transferă pe un platou și se pudrează cu zahăr pudră (sau scorțișoară).


Comentarii Facebook