Potrivit CDC (Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor) în primele două luni de viață bebelușii nu își pot susține capul fără ajutor. De obicei se pot rostogoli în jurul vârstei de 4 luni și pot sta în fund la aproximativ 6 luni. Reușesc în medie să se ridice prima dată în picioare la aproximativ 9 luni și fac primii pași la un an.

Dar chiar și la un an puii noștri sunt abia la început. Reglarea abilităților de bază pentru supraviețuire, cum ar fi mersul și abilitatea de a se hrăni singuri, durează cel puțin încă un an. Cei mici rămân dependenți de părinți sau cei care îi ingrijesc cel puțin încă un deceniu înainte să fie în măsură să poată trăi pe cont propriu.

Conform experților acest lucru este normal. Timpul suplimentar de care oamenii au nevoie pentru a dobândi aceste abilități face parte din evoluția noastră. Creierul trebuie să se dezvolte complet pentru a fi capabil să gestioneze o motivare complexă, pentru a avea abilități de relaționare și comunicare, alături de capacitățile noastre fizice și psihice ca adulți.

Este cunoscut faptul că de obicei craniul și creierul bebelușilor în dezvoltare nu pot crește mai mari decât în uter deoarece nu ar putea trece prin pelvisul mamei la naștere. Studiile arată că perioada de gestație de 9 luni (în medie) este probabil cea mai lungă perioadă în care o femeie ar putea susține în siguranță rata metabolismului accelerat necesară în timpul sarcinii.

Rolul părinților în integrarea copilului în societatea actuală este cu atât mai important cu cât copilul absoarbe informații cu privire la comportament de la aceștia și își formează propria perspectivă asupra vieții. Aceste aspecte justifică drumul lung pe care trebuie să îl parcurgă un bebeluș neajutorat pentru a deveni copil și apoi adult.

Surse:

http://www.cdc.gov/

http://www.livescience.com/

Comentarii Facebook