Ingrediente:

– pentru papanași:

250g. brânză de vaci

50g. fulgi de cocos

un ou

25g. unt

25g. zahăr

vanilie

50g. griș

100g. făină

– pentru crustă:

50g. unt

50g. zahăr

75g. pesmet

25g. fulgi de cocos


Mod de preparare:

– pentru papanași:

Se amestecă brânza de vaci cu oul, untul moale la temperatura camerei, zahărul și fulgii de cocos. Se adaugă o linguriță extract de vanilie și se încorporează grișul și făina. Compoziția este bine legată, ușor moale.

Se pudrează blatul de lucru cu făină și se formează un baton subțire de aluat. Se taie în felii aluatul.

Se pune apă la fiert într-un vas cu puțină sare. Când aceasta clocotește se dă focul la minim și se adaugă papanașii. Se amestecă ușor cu o spatulă cât să se desprindă papanașii de pe fundul vasului și se lasă la fiert aproximativ 10 minute (papanașii fierți se vor ridica la suprafață).

– pentru crustă:

Se topește untul într-o tigaie. Se adaugă zahărul și pesmetul și se amestecă constant. Se lasă pe foc mic până se rumenește ușor și apoi se ia tigaia de pe foc. Se adaugă fulgii de cocoș (25g.) și apoi se pune amestecul peste papanașii fierți.

Se amestecă ușor și se servește. Papanașii sunt foarte aromați (nuca le oferă o textură ușor diferită).


Comentarii Facebook