Ingrediente:

– primul strat:

350g. vișine (am folosit congelate)

250g. lapte bătut 2% grăsime

3 ouă

75g. unt 60% grăsime

150g. zahăr

250g. făină

50g. carob (pudră de roșcove) sau cacao

10g. praf de copt

o esență de rom

 

– al doilea strat:

500g. brânză de vaci

100g. lapte bătut 2% grăsime

2 ouă

75g. zahăr

75g. făină

5g. praf de copt

o esență de vanilie


Mod de preparare:

– primul strat:

Se bat cele 3 ouă cu zahărul cu un tel. Se adaugă laptele bătut, untul topit (la temperatura camerei) și o esență de rom. Se încorporează apoi făina amestecată cu praful de copt și carobul. Se adaugă vișinele decongelate fără sâmburi (se scurge surplusul de lichid) și se amestecă compoziția.

– al doilea strat:

Se bat cele două ouă cu zahărul cu un tel. Se adaugă brânza de vaci bine scursă, laptele bătut și o esență de vanilie. Se încorporează apoi făina amestecată cu praful de copt.

– asamblarea:

Se tapetează o tavă rotundă cu pereți detașabili cu hârtie de copt și unt (am folosit o tavă cu diametrul de 22cm.).

Se pune primul strat cu vișine și se nivelează. Se așează deasupra stratul cu brânză (eu am adăugat compoziția cu lingura pe margini), se bate ușor tava de masă și se dă la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180 de grade) pentru aproximativ 45 de minute (până trece testul scobitorii). Nu se deschide cuptorul în primele 20 de minute.

Prăjitura poate înlocui cu succes un tort, fiind aromată și cu textură densă.


Comentarii Facebook