Ingrediente:

– pentru foaie:

100g. unt 65% grăsime

1 ou

200g. făină

– pentru umplutură:

450g. spanac congelat

100g. brânză de burduf

100g. brânză de vaci

4 ouă

sare

busuioc


Mod de preparare:

– pentru foaie:

Se amestecă untul moale la temperatura camerei cu oul și se încorporează etapizat făina. Se pune aluatul în folie alimentară de plastic și se dă la frigider pentru aproximativ o oră.

– pentru umplutură:

Se decongelează spanacul (eu l-am lăsat lșa frigider până a doua zi pentru o decongelare treptată) și se scurge surplusul de lichid.

Se bat cele 4 ouă cu un tel. Se adaugă brânza de vaci și cea de burduf, spanacul, puțin busuioc (proaspăt, tocat mărunt sau uscat) și sare după gust. Se amestecă bine ingredientele cu un tel.

– asamblarea:

Se pudrează blatul de lucru cu puțină făină. Se întinde foaia de aluat și se transferă într-o tavă (am folosit o tavă de chec de această dată) ridicând bine foaia pe margini și presând ușor. Se pune umplutura și se trage ușor deasupra surplusul de aluat.

Se dă tarta la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180 de grade) pentru aproximativ 45 de minute până se rumenește ușor. Se lasă tarta la răcit, se porționează și se servește.


Comentarii Facebook