Ingrediente:

– 40 pișcoturi

– 500g. mascarpone

– 300g. smântână 25% grăsime

– 150g. zahăr

– 300g. vișine fără sâmburi

– 350ml. lapte

– 3 linguri carob (pudră de roșcove)

– vanilie


Mod de preparare:

Se amestecă cu un tel crema de mascarpone cu smântâna, zahărul și o lingură de extract de vanilie. Se amestecă carobul cu puțin lapte și se încorporează treptat diferența, apoi se pune la fiert.

Se trec pișcoturile prin amestecul cu carob și lapte călduț și se așează într-o tavă dreptunghiulară cu margini detașabile (am folosit o tavă cu dimensiunile 28cm.x18cm.). După ce s-a așezat un strat se pune jumătate din crema cu mascarpone și se nivelează. Se așează jumătate din cantitatea de vișine și apoi se pune al doilea strat de pișcoturi și diferența de cremă deasupra. Se nivelează, se așează vișinele rămase și se dă tortul la frigider pentru câteva ore (eu l-am lăsat 4 ore).

Se trece cu un cuțit pe marginea formei și apoi se detașează. Se porționează și se servește.

Este o variantă de tort rapidă și gustoasă.


Comentarii Facebook