Nu știu cum sunteți voi, dar la noi plimbările sunt mereu cu cântec.

Ne pregătim să ieșim din casă. David vrea bicicleta fără pedale, o luăm. Vrea minge, luăm și minge. Plus apă, gustare la îndemâmă, mașinuțe și alte accesoriile necesare.

Merge puiul cinci minute pe bicicletă și o trântește, gata plictiseală. Și uite așa merge subsemnata cu mingea într-o mână și bicicleta sub braț fără a scăpa din ochi juniorul.

V-am menționat pasiunea pentru mașini? Începem să mângâiem mașinile și mama să exemplifice care este farul, portiera și alte elemente specifice. La mărci sunt cam pe langă … clar avem nevoie de tati prin preajmă. Data viitoare cu siguranță voi fi în ceață.

Mergem ce mergem și obosim … juniorul că mami nu are voie. Prin urmare pun mingea într-o sacoșă (nu mă întrebați de unde a apărut, în geanta mea găsesc toate minunile), bicicleta sub braț și băiatul în brațe. Mergem cântând și inventând mărci de mașini (bine măcar că ne pricepem la culori).

Sesizez la un moment dat că mă fixează o bunicuță zâmbind. Zâmbesc înapoi … e prima persoană pe ziua de azi care nu se uită la mine ca la o nebună cu casa după ea.

Și totuși ador aceste episoade de gimnastică forțată. Bineînțeles după ce se termină și iau o pauză. Îmi dau astfel seama că nici nu găsesc loc pentru mers la sală. Este fizic imposibil cu așa un cavaler dornic de exclusivitate. 🙂