Mă trezesc și îmi pregătesc un smoothie rapid. Piticul după mine în bucătărie alegând fructele pe care le dorește. Ne distrăm gustând cubulețele colorate și ghicind fiecare fruct în parte. Juniorul e super bine-dispus. Profit și prind curaj să îmi fac cafeaua și apoi trecem la joacă. A început numărătoarea inversă a zilelor în care suntem „arestați la domiciliu” contactând una din minunatele boli ale copilăriei. A trecut perioada de maximă agitație, sau cel puțin ne-am obișnuit cu noul David.
Întindem puzzle-uri și începem să ne jucăm:
– Uite mami, aici mâșina roșie.
– Da puiule, văd mașina.
Mândru de el că a reușit să îl asambleze pe Fulger McQueen îl admiră o secundă și apoi separă piesele să o luăm de la capăt cu asamblarea. Ce se amuza soțul de entuziasmul meu când am achiziționat acest puzzle și de interesul aparent inexistent al băiatului pe moment. Mamă nebună cu chef de joacă. Profit că am copil pentru a achiziționa jucării 😀
– Ai mami, ai …
– Unde?
– Aici, joacă mâșina! Aiii!
– Vin. Cu ce ne jucăm?
– Mami nino-nino vecea (nu mă întrebați ce înseamnă vecea, mă chinui să descifrez de o lună).
Încep să mă joc cu nino-nino. Atrasă maxim de acest joc când încep să înțeleg câte ceva …
– Mami ai cot … nani!
Merg în cortul în miniatură instalat în mijlocul sufrageriei și mă întind pe perne lângă el cu picioarele pe afară.
– Mami chide ochii!
– Îi închid, fac nani.
Mă prefac că sforăi și el râde fericit. Mă învelește cu o păturică, mă pupă și fuge în bucătărie.
– Mamiiiiiii!
– Da puiule, vin.
– Mami papa caval, roșie, pine.
Pregătesc gustarea juniorului, inversate astăzi, dar asta e. Îi feliez cașcavalul, pregătesc o felie de pâine și roșia tăiată felii și servesc băiatul.
Gustă tacticos și mă trezesc cu o bucată de pâine în gură.
– Papa mami pine. Ai mami!
Molfăi vreau-nu vreau și sper să scap cu atât. Mă întind după cafeaua mea uitată pe blatul din bucătărie.
– Mami cafea.
– Da puiule, beau cafea.
– Mami cafea negru, David ptapte.
Iau o gură de cafea și îi ofer un pahar cu lapte. Servește fericit, ia o gură de cașcaval și mă trage de mână să mergem la joacă … și a trecut abia o oră. Știe cum să îmi facă programul să nu mă plictisesc. O ținem așa până la amiază, reușind să fac un prânz pe fugă atunci când stăpânul mă lasă.
Voi cum faceți față la extraordinar de multă energie? Nu de alta, dar am impresia ca efectul cafelei mele se vede la David, iar eu servesc somnifere fără să știu. 🙂