Ingrediente:

– 40 de pișcoturi

– 500g. mascarpone

– 300g. smântână 25% grăsime

– 3 linguri miere de albine (150g.)

– 300ml. lapte

– vanilie

– 3 linguri fulgi de cocos

– o linguriță scorțișoară


Mod de preparare:

Se amestecă cu un tel crema de mascarpone cu smântâna, mierea de albine și o lingură de extract de vanilie. Se pune laptele la fiert.

Se trec pișcoturile prin laptele călduț și se așează într-o tavă dreptunghiulară cu margini detașabile (am folosit o tavă cu dimensiunile 28cm.x18cm.). După ce s-a așezat un strat se pune jumătate din crema cu mascarpone și se nivelează. Se așează al doilea strat de pișcoturi și se pune diferența de cremă deasupra. Se nivelează, se pudrează cu scorțișoară și fulgii de cocos și se dă tortul la frigider pentru câteva ore (eu l-am lăsat 4 ore).

Se trece cu un cuțit pe marginea formei și apoi se detașează. Se porționează și se servește.

Este o variantă de tort rapidă și gustoasă. Se pot adăuga și diverse fructe în funcție de cum preferați.


Comentarii Facebook