Ingrediente (2 porții):

– 75g. amarant

– 1/2 morcov

– o felie rădăcina de țelină

– 1/4 rădăcină de pătrunjel

– o ceapă mică

– un cățel de usturoi

– puțin ulei de măsline

– boia dulce, pătrunjel


Mod de preparare:

Se lasă amarantul în apă cu zeamă de lămâie câteva ore (eu am lăsat 3 ore). Se clătește și se pune la fiert cu 250ml. de apă. Se curăță legumele – eu am tocat mărunt ceapa și usturoiul iar rădăcinoasele le-am tăiat cubulețe. După 20 de minute de când a început să fiarbă amarantul am adaugăt legumele și boia dulce și am completat cu 150ml. de apă.

Se amestecă din când în când cu o spatulă și se lasă vasul pe foc mic (se acoperă cu un capac). Se lasă pe foc până sunt fierte legumele și compoziția se leagă (am lăsat aproximativ 20-25 de minute). Când este gata se oprește focul, se adaugă ulei de măsline și pătrunjel. Piticul a servit cu cașcaval de casă ras pe deasupra.


Comentarii Facebook