Ingrediente:
– 150g. piure de castane
– 2 ouă
– 200ml. lapte
– 50g. unt
– 75g. zahăr
– 250g. făină
– vanilie
– 5g. praf de copt
Mod de preparare:
Se mixează ouăle cu zahărul până când acesta este topit. Se adaugă piureul de castane (rețeta pentru piure o găsiți aici) și untul topit și răcit și se mixează până sunt bine încorporate. Apoi se adaugă o linguriță extract de vanilie (sau puțină esență) și praful de copt amestecat cu făina. Se amestecă bine ingredientele (compoziția este bine legată și ușor groasă, dacă folosiți un piure de castane mai subțire se pot adăuga în plus una-două linguri de făină).
Se pune compoziția în forme de silicon și se dau brioșele la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180 de grade) pentru aproximativ 35-40 de minute până se rumenesc ușor și trec testul scobitorii (nu se deschide cuptorul în primele 15 minute). Se lasă la răcit în forme și apoi se servesc.










