Ingrediente:

– 250ml. lapte

– 45g. mălai (3 linguri)

– 50g. ricotta (o lingură)

– 10g. unt

– un cățel de usturoi

– o mână de urzici


Mod de preparare:

Se pune apă la fiert într-un vas. Când aceasta fierbe se adaugă urzicile spălate și se lasă pentru 5-6 minute. Se scurge surplusul de apă și se toacă mărunt.

Se pune laptele la fiert într-un vas. Când laptele este fierbinte se adaugă mălaiul în ploaie și se amestecă constant până când acesta este bine fiert (aproximativ 10 minute). Se ia vasul de pe foc, se adaugă ricotta, urzicile, usturoiul pisat și puțin unt, apoi se amestecă până ingredientele sunt bine încorporate.

Se poate înlocui ricotta cu brânză de vaci și urzicile se pot înlocui cu spanac (în acest caz spanacul se opărește 2 minute).


Comentarii Facebook