Ingrediente:
– 3 mere (350g.)
– 50g. stafide
– 50g. zahăr brut
– 100ml. apă
– 100g. iaurt
– 100g. unt
– un ou
– 650g. făină albă de grâu
– 5g. scorțișoară
– 5g. bicarbonat
Mod de preparare:
Se curăță merele și se dau pe răzătoarea mică. Se pun într-o tigaie cu stafidele, zahărul brut, scorțișoara și 100ml. apă. Se lasă la foc mic amestecând constant până se înmoaie compoziția și se omogenizează (aproximativ 10 minute).
Separat se pun oul și untul într-un vas, se adaugă compoziția cu mere la temperatura camerei, apoi iaurtul, bicarbonatul și se încorporează treptat făina.
Se pudrează blatul de lucru cu făină, se întinde foaia de aluat (cam de 8 mm.) și se decupează în formele dorite. Se pun biscuiții în tavă și se dau la cuptorul preîncălzit la foc mediu pentru 10-12 minute, la un nivel mai înalt până se rumenesc ușor dedesubt.
Din această cantitate am obținut două tăvi de 35x40 cm. pline cu biscuiți – dacă doriți mai puțini se pot înjumătăți cantitățile.










