Ingrediente:

– 500g. năut

– 2 cepe

– 6 căței de usturoi

– 250g. roșii pasate

– sare, piper, turmeric, mărar

– puțin ulei de măsline


Mod de preparare:

Se pune năutul la hidratat cu o seară înainte. A doua zi se clătește bine și se pune la fiert. Când se ridică spuma se schimbă apa și se lasă pe foc să fiarbă până este gata completând cu apă pe măsură ce scade apa din vas (a fiert cam în două ore – vă raportați în funcție de năutul folosit; este gata când bobul se presează ușor între degete). Când este fiert năutul se scurge surplusul de apă (se oprește cam o cană pentru a regla consistența dorită la final).

Se toacă mărunt ceapa și usturoiul și se pun într-o tigaie cu roșiile pasate. Se lasă pe foc mic până se înmoaie legumele, apoi se adaugă năutul fiert și condimentele (se adaugă din apa oprită până la consistența dorită). Se lasă pe foc câteva minute până se îmbină aromele, apoi se ia vasul deoparte, se adaugă uleiul de măsline și se pasează compoziția.

 


Comentarii Facebook