Ingrediente:

– 500g. fasole galbenă

– 2 ardei

– o ceapă

– 2 morcovi

– o bucată țelină

– 5 căței de usturoi

– 250 g. roșii pasate

– puțină fidea sau tăiței de casă

– sare, boia dulce

– pătrunjel proaspăt

– smântână pentru servire


Mod de preparare:

Se curăță legumele și se taie bucăți – eu am tocat ceapa și usturoiul mărunt, iar morcovii, țelina și ardeii cubulețe. Se pun la fiert ceapa, usturoiul, țelina și morcovii, iar după 10 minute se adaugă ardeii și fasolea galbenă (am folosit fasole congelată – am pus-o ca atare la fiert, nu am dezghețat-o înainte). Se completează cu apă în funcție de cât doriți de groasă sau subțire supa și se lasă legumele la fiert (25-35 de minute raportat la cantitatea de lichid până sunt legumele gata). Se adaugă roșiile pasate, sare și mirodenii după gust și se mai lasă vasul pe foc câteva minute. Se pune fideaua și după 2 minute se oprește focul – se adaugă ulei de măsline și pătrunjel proaspăt. Noi am servit cu smântână.

Se poate acri supa dacă doriți – când se adaugă roșiile pasate se poate adăuga și o cană de borș și se urmăresc pașii de mai sus.


Comentarii Facebook