Ingrediente:
– 250g. caise
– 250g. căpșuni
– 4 ouă
– 250ml. lapte
– 75g. unt
– 150g. zahăr brut
– 400g. făină (+2 linguri)
– 10g. praf de copt
– vanilie
– unt pentru tapetat tava
Mod de preparare:
Se curăță caisele de sâmburi și căpșunile de codițe. Se spală bine și se taie cubulețe. Se adaugă 2 linguri de făină peste cubulețele de fructe și se amestecă bine (pentru a fi uniform distribuite la final fructele în toată prăjitura).
Se bat cele 4 ouă cu zahărul brut cu un tel. Se adaugă untul topit (la temperatura camerei, nu fierbinte), laptele și o linguriță extract de vanilie. Se încorporează făina amestecată cu praful de copt și se adaugă fructele. Se amestecă cu o spatulă și se pune compoziția într-o tavă cu pereți detașabili, tapetată cu unt și hârtie de copt (am folosit o tavă dreptunghiulară cu dimensiunile 28cm.x18cm.)..
Se dă prăjitura la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180 de grade) pentru aproximativ 40-45 de minute (până se rumenește frumos li trece testul scobitorii). Nu se deschide cuptorul în primele 20 de minute.