Ingrediente:
– 550g. făină albă de grâu
– 250ml. apă călduță
– 75ml. ulei de măsline
– 7g. drojdie uscată
– 1/2 linguriță sare
– 100g. pesmet (pentru pudrat blatul de lucru)
Mod de preparare:
Se amestecă într-un bol apa călduță cu drojdia și 100g. de făină. Se lasă pentru 10 minute deoparte până se activează drojdia (se formează mici bule deasupra). Se adaugă apoi sarea, 50ml. ulei de măsline și se încorporează etapizat diferența de făină. La final se adaugă diferența de 25ml. ulei de măsline și se frământă până se desprinde ușor aluatul de pe mâini. Se acoperă vasul cu un prosop și se lasă la dospit la loc călduț pentru aproximativ o oră (până își dublează volumul).
Se pudrează apoi blatul de lucru cu pesmet și se modelează aluatul întinzând o foaie de aproximativ 0,5cm. grosime (se pot urmări pozele pe etape din dreptul ingredientelor). Se decupează aluatul în bastonașe de 1,5-2cm. lățime și de lungimea dorită. Se rulează ușor și se așează în tavă pe hârtie de copt.
Se dă tava la cuptorul preîncălzit la foc iute (200 de grade) pentru 12-15 minute (până se rumenesc ușor). Se întorc apoi grisinele și se mai lasă la copt 3-4 minute. Se lasă puțin la răcit în tavă și apoi se pot servi.










