Ingrediente:
– pentru papanași:
250g. brânză de vaci
75g. miez de nucă
un ou
25g. zahăr
25g. unt
50g. griș
75g. făină
vanilie
– pentru crustă:
100g. pesmet
50g. unt
50g. zahăr
Mod de preparare:
– pentru papanași:
Se lasă nuca la hidratat în apă pentru câteva ore (pentru o mai bună asimilare a nutrienților). Se scurge surplusul de apă, se frige într-o tigaie pentru aproximativ 2 minute (fără adaos de ulei) și apoi se macină.
Se amestecă brânza de vaci cu oul, untul moale la temperatura camerei, zahărul și miezul de nucă măcinat. Se adaugă o linguriță extract de vanilie și se încorporează grișul și făina. Compoziția este bine legată, ușor moale.
Se pudrează blatul de lucru cu făină și se formează un baton subțire de aluat. Se taie în felii aluatul.
Se pune apă la fiert într-un vas cu puțină sare. Când aceasta clocotește se dă focul la minim și se adaugă papanașii. Se amestecă ușor cu o spatulă cât să se desprindă papanașii de pe fundul vasului și se lasă la fiert aproximativ 10 minute (papanașii fierți se vor ridica la suprafață).
– pentru crustă:
Se topește untul într-o tigaie. Se adaugă zahărul și pesmetul și se amestecă constant. Se lasă pe foc mic până se rumenește ușor și apoi se adaugă pesmetul peste papanașii fierți.
Se amestecă ușor și se servește. Papanașii sunt foarte aromați (nuca le oferă o textură ușor diferită).










